Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a dezbătut, luni, împreună cu reprezentanții organizațiilor și ministerele implicate, Planul de Acțiune privind implementarea Garanției pentru Copii.
Gabriela Firea a precizat, apoi, că există o ”luptă zilnică” transpusă în grija ca toți copiii să aibă ce să mănânce, să trăiască într-un mediu decent și să beneficieze de educație.
5 servicii-cheie sunt garantate prin acest plan – forma finală a documentului va fi gata până pe data de 5 decembrie -, a mai precizat Gabriela Firea pe pagina sa de socializare, iar 5% din fondurile europene alocate României vor fi cheltuite pentru copii.
”Lupta noastră zilnică este ca toți copiii să aibă ce mânca, un acoperiș deasupra capului și să fie educați. Am dezbătut, astăzi, Planul de Acțiune privind implementarea Garanției pentru Copii, alături de reprezentanții organizațiilor și ministerele care s-au implicat direct în elaborarea acestui plan. Până în 28 Noiembrie așteptăm observațiile. Ne propunem ca până în 5 Decembrie să avem forma finală a documentului.
«Garanția pentru copii» va contribui la sprijinirea celor mai vulnerabili dintre copii. Sunt 5 servicii cheie care vor fi garantate: nutriția sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educația gratuită, educația și îngrijirea timpurie gratuită, condiții de locuire adecvate. Prin aprobarea «Garanției pentru Copii», 5% din fondurile europene alocate țării noastre vor fi cheltuite pentru copii!
Au participat la întâlnirea de validare UNICEF România, printr-o delegație condusă de Anna Riatti – reprezentantul UNICEF în țara noastră, Salvați Copiii România, World Vision România, Consiliul Elevilor, Organizația Umanitară Concordia, Eurochild, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, Hope and Homes for Children, Asociația pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst, Ambasada Sustenabilității în România, CNASR, FONPC, Fundația SERA România, SOS Satele Copiilor, Terre des Hommes. De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de secretarul de stat Doina Pârcălabu, președinta ANPDCA Elena Tudor și colegii din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”, a notat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse în mediul online.
Potrivit informațiilor publicat într-un raport al UNICEF, România ocupă locul 25 din 38 de state în ceea ce privește ”bunăstarea copilului”.
Din păcate, statisticile sunt seci și transmit că, în mediul rural, ”3 din 10 copii merg întotdeauna flămânzi la culcare”.
”Unul din trei copii sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 1.3 milioane de copii. În 2020, 40% dintre copii sufereau de deprivare materială și socială, în creștere față de 2019. Nivelul era de aproape 3 ori mai mare decât cel înregistrat în UE. Un raport UNICEF plasează România, în ceea ce privește bunăstarea copilului, pe locul 25 din 38 de state cu venituri mari. În mediul rural, 3 din 10 copii merg întotdeauna flămânzi la culcare.
Au fost multe piedici în acest an, dar am reușit să trimitem Comisiei Europene, încă de luna trecută, o variantă de lucru a documentului. Specialiștii europeni și-au exprimat punctul de vedere și el se regăsește în documentul validat astăzi. În scurt timp, planul de acțiune va fi supus aprobării Guvernului și înaintat ca document oficial, la Comisie”, a mai transmis Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
”Prevederile „Garanției pentru Copii” au fost unele dintre elementele cheie care au stat la baza stabilirii priorităților naționale din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, incluse în noul proiect al Strategiei Naționale privind drepturile copilului pentru perioada 2022-2027, care va fi supus aprobării Guvernului în curând”
Gabriela Firea
Citește și: